FILMO… CE?

Pentru că voi avea suficient timp la dispoziție pentru monologuri, am zis să mă prezint printr-un interviu imaginar cu mine însămi. Dacă și voi aveți întrebări, le aștept cu interes.

  1. Cine ești și ce vrei?

Salut, sunt Roxana și sunt filmofilă. După cum spune și rândul de sub titlu’, oricând, oricum, oriunde și în orice poziție… filme. Nu alea multe pe care mi le fac în cap, ci alea pe care le vizionez, le savurez, le respir, le trăiesc, le povestesc și le recomand. Și, la sugestia publicului (mulțumesc, Mihaela!) s-a născut acest blog, pe care îmi propun să scriu despre… da, filme.

       2. Pff, OK… Care e filmul tău preferat? 

Îmi pare rău, n-am unul, am în jur de 137 care se bat pentru poziția 1, așa că le-am premiat pe toate, să nu se simtă vreunul iubit mai mult decât altul.

       3. Vorbești despre filme ca și când ar avea sentimente…

Da, așa cum vorbesc și cu mașina de spălat sau cu frigiderul. Pentru că, după cum spunea un prieten care iubește mașinile, „și ele au suflet”.

       4. Ai, totuși, un gen preferat…

Așa e, unul e puțin mai sus de toate, dar nu despre asta e vorba acum. Să spunem că există câteva genuri uuușor diferite pe care le prefer. Dar, de cele mai multe ori, depinde de stare. Și, în final, mă aflu aici să scriu despre filme și să discut despre ele.