Când prea mult e prea puțin (partea 1)

„You gotta see the… mooooviiieeee!”

Știți vorba aia „a treia oară-i cu noroc”? Ei, a patra cum o fi? Dar a cincea? Vă zic eu: cu sa-tis-fac-ți-e. Vine un moment în viața fiecăruia când simte că un film e făcut special pentru el. Nu e pentru amatorii genului, ci cu dedicație pe persoană fizică.

Am trecut prin mai multe astfel de momente, așa că am ajuns să văd unele filme de câteva ori (nu zic maximul de vizionări, că ajung subiect pentru psihoterapeuți).

În lista de mai jos nu sunt menționate cele care s-au nimerit la televizor când picoteam pe canapea sau cele cărora le-am mai dat o șansă pentru că oricum nu aveam alternative. Și nu le pomenesc nici pe cele pe care a trebuit să le mai văd o dată, pentru că nu le-am înțeles din prima (astea au locul lor într-o listă viitoare).

Ideea e că sunt unele filme pe care le iubești, dar a fost a one time thing, și filme pe care le iubești până la epuizare (ordinea de mai jos e aleatorie).

  1. INCEPTION (2010), în regia lui Christopher Nolan (nu vă zic să-i vedeți toate filmele, dar ați putea să-i vedeți toate filmele), cu Leonardo DiCaprio (dacă îl știți doar din Titanic, aveți nevoie de o intervenție serioasă), Joseph Gordon Levitt și Ellen Page în miezu’ acțiunii. E unul dintre filmele DE POPCORN DE LUX! Adică, o tehnologie de împărtășire a viselor? Arhitecți de vise? Vis în vis în vis? Acțiune, super efecte, actori extraordinari, cadre de excepție, suspans și mesaj? Aplauze, vă rog, filmul ăsta are de toate, inclusiv o super coloană sonoră semnată de nimeni altul decât Hans Zimmer! Inception e genul de film care te cutremură, dar care te intrigă. Iar dacă vreți să aflați mai multe despre vise și călătoria în vise, vă recomand să citiți câteva articole sau cărți despre shamanism.

    Cobb: What is the most resilient parasite? Bacteria? A virus? An intestinal worm? An idea. Resilient… highly contagious. Once an idea has taken hold of the brain it’s almost impossible to eradicate. An idea that is fully formed – fully understood – that sticks; right in there somewhere.

  2.  B.D. la munte și la mare (1971), cu inegalabilii Toma Caragiu, Sebastian Papaiani, Puiu Călinescu, Dem Rădulescu, Jean Constantin și Iurie Darie. E unul din acele filme care la fiecare vizionare îți oferă noi și noi replici geniale. Surprinde atât de bine umorul din popor încât e imposibil să nu-l iubești. E al treilea din serie și prezintă două cazuri pe care Brigada Fapte Diverse trebuie să le rezolve. Evident, soarta îi aduce pe cei trei milițieni și jumătate, căpitanul Panait, plutonierul Căpșună, sergentul-major Cristoloveanu și Costel, câinele lup, în prezența celor trei infractori proaspăt eliberați din pușcărie: Gogu, Trandafir și Patraulea. O nebunie de film! Must see!

    Gogu: Doamne, ce ne facem? Că împotriva voinței noastre, dăm mereu de dracu’.

  3. What Dreams May Come (1998), cu unicul Robin Williams și Cuba Gooding Jr. Filmul ăsta e emoție pură și am plâns la fiecare vizionare. E un film despre iubirea supremă, pentru că după accidentul său fatal, un bărbat ajuns în Rai pornește în căutarea soției sale. Unde altundeva decât… în Iad. Emoție pură, mesaj de suflet. A se consuma cu un pahar de vin și înghețată, lângă un bax de șervețele.

    Chris Nielsen: I need Annie.
    Albert: That’ll change in time.
    Chris Nielsen: Oh come on, Einstein! Time’s not on my watch anymore. Time does not exist here. And wherever it went, it’s not going to make me need Annie any less!

  4. Stardust (2007), cu Charlie Cox, Claire Danes, Michelle Pfeiffer și Robert De Niro (într-un rol absolut savuros), totul narat de vocea inconfundabilă a lui Ian McKellen. Recunosc, faptul că filmul este ecranizarea romanului cu același nume al lui Neil Gaiman (unul dintre autorii mei preferați) a cântărit suplimentar. Ideea este următoarea: lumea normală este conectată de lumea fantastică printr-un zid. Evident, oamenii nu pot trece dincolo. Și totuși, cine poate fi mai motivat să „sară pârleazul” după o stea căzătoare, dacă nu tânărul Tristan care vrea s-o dea pe spate pe cea mai frumoasă fată din sat? (cea mai bună mutare pe care ar fi putut s-o facă în viața lui!) Doar că, surpriză, steaua nu e o bucată de rocă, ci o fată. HA! Dialogul e spiritual, iar personajele adorabile. Pune la bătaie și un joc actoricesc superb, puțină magie și acțiune. E filmul perfect pentru o zi în care vrei să ai o stare bună.

    Narrator: A philosopher once asked: “Are we human because we gaze at the stars, or do we gaze at them because we are human?” Pointless, really… “Do the stars gaze back?” Now THAT’S a question.

  5. Pride and Prejudice – nu știu ce an să pun, pentru că am văzut toate ecranizările de mai multe ori, dar favoritul rămâne cel cu Colin Firth în rolul lui Mr. Darcy, deci să zicem 1995. Știu, e mini-serie, dar nu-mi pasă, trebuie listat.
    Acum, scuzele mele, domnilor, pentru că alegerea asta se poate să n-o înțelegeți, dar e ceva magic în romanul lui Jane Austen, așa cum e ceva magic și în ecranizări – de-aia s-au și făcut peste 15 (fără să punem la număr zecile de reinterpretări, printre care Bridget Jones și Pride and Prejudice and Zombies). Austen a dat viață mult-îndrăgitului scenariu în care tipul și tipa care se urăsc de moarte ajung să se iubească la nebunie, pentru că orice naș își are nașul. Revenind la versiunea din ’95, pe lângă jocul actoricesc foarte bun, personajele au chimie, iar dialogul sună exact cum mi l-am imaginat când am citit cartea, deci ce poate fi mai frumos? E un film clasic, după o carte clasică.

    Mr. Bennet: I am heartily ashamed of myself, Lizzy. But don’t despair, it’ll pass; and no doubt more quickly than it should.

  6. Pulp Fiction (1994), în regia irepetabilului Quentin Tarantino, cu o listă atât de lungă de actori mișto încât mi-ar lua câteva rânduri să îi scriu pe toți (John Travolta, Samuel L. Jackson, Uma Thurman, Bruce Willis, Tim Roth etc.). Dacă n-ai văzut Pulp Fiction până acum, ai patru, treci la colț! Dar nu e timpul pierdut, mai ales că ai atâtea de aflat: de unde e faza din atâtea gif-uri cu un John Travolta nedumerit, de ce zic unii „aha” când aud începutul melodiei Pump It de la Black Eyed Peas, unde și de ce au dansat atât de mișto Travolta cu Uma Thurman, desculți, și de unde e faza cu „That is a tasty burger”. OK, poate nu de asta merită să-i dai o șansă, dar dă-i o șansă. Are actori grozavi, care joacă impecabil, o coloană sonoră pe care o s-o asculți mult timp de aici încolo, replici mișto, umor, personaje memorabile și un fir narativ la care nu te-ai aștepta. Nu e povestea clasică a unor asasini, gangsteri și mafioți. E povestea lui Tarantino despre asasini, gangsteri și mafioți. Amuzantă, bizară și atât de potrivită prin nepotrivire.

Pentru moment, închei aici. Revin cu partea a 2-a. Pentru reclamații și nelămuriri, lăsați un comentariu.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s